Wine Blogs, Wine News

A fost lansat “Fine Wine Guide 2018 — 50 de vinuri bune moldovenești”

Primul ghid al vinurilor bune din Republica Moldova “Fine Wine Guide 2018” a fost lansat, miercuri, 26 septembrie 2018 la Centrul de informare turistică a Moldovei. Revista a fost editată de subsemnatul și de Victor Bunescu, fondatorul Vincuvin.shop.

La evenimentul de lansare au participat în calitate de invitați speciali: Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii; Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului; Diana Lazăr, vicedirector al Proiectului de Competitivitate din Moldova și Adrian Lazarencu, directorul Fourchett Gourmet, partener general al proiectului. Le mulțumesc din suflet pentru prezență și pentru încurajări.

La eveniment am organizat și o mine expoziție cu aceste 50 de vinuri incluse în ghid, iar cea mai mare bucurie pentru mine — așa cum ziceam și la conferință — e că veneau turiști străini să vadă vinurile și se interesau unde pot fi găsite.

Ghidul conține o selecție de 50 de vinuri moldovenești, sortate pe trei categorii de preț: până la 125 de lei; între 125 și 225 de lei și peste 225 de lei. Fine Wine Guide reprezintă o selecție non-erarhică de vinuri. Sunt peste 20 de crame reprezentate în această selecție, cu vinuri seci, spumante, ice-wine, albe, roze, roșii, etc.

“Ne-am dorit un îndrumător pentru consumatori, care să ofere o imagine asupra Vinului Moldovei, prin prisma unui număr limitat de vinuri. Am optat pentru o diversitate de vinuri, din diferiți ani, de la cât mai multe crame, de diferite tipuri, de diferite prețuri, etc.”, a declarat Andrei Cibotaru, co-autorul Fine Wine Guide.

“Vinurile au fost repartizate pe trei categorii de preț aproximate, astfel ca fiecare doritor să-și găsească un vin bun pe buzunarul său. O vinărie a putut fi reprezentată de cel mult 3 vinuri în acest ghid, inclusiv s-a ținut cont de disponibilitatea produselor în retail”, a adăugat Victor Bunescu, co-autorul Fine Wine Guide.

Continuare pe finewine.md