Wine Blogs

Volumul de zahăr în vinuri spumante

Volumul de zahăr din vinurile spumante este o mărime pe cât de importantă pe atât de confuză pentru amatorii de vinuri.

Termenele sunt, de regulă, în franceză sau engleză și pot duce la unele neînțelegeri.

  • volumul de alcool,
  • volumul de zahăr,
  • aciditatea,
  • tanini ș.a.

Senzația de dulceață din vinuri este creată prin interacțiunea dintr-o serie de factori printre care se numără:

În vinurile spumante create după metoda champenoise, la etapa de „dosage” se adaugă o cantitate mică de zahăr sau must concentrat pentru a-i reduce din aciditate.

Doza de zahăr variază după preferințele consumatorului variind de la Brut Nature în care zahărul este lipsă până la Dulce, care are circa 50 de grame de zahăr rezidual per litru.

Descrierea vinurilor spumante în dependență de volumul de zahăr

Brut Natural: sub 3 grame per litru. Cunoscut și ca Pas dosé sau Dosage zéro – cel mai sec dintre vinurile spumante.

Extra Brut: un vin spumant extrem de sec, cu un maxim de 6 grame de zahăr rezidual per litru.

Brut: Unul dintre cele mai populare tipuri de vin spumant (și preferatul meu) cu un conținut de zahăr mai mic de 12 grame per litru.

Extra sec (extra-dry): 12 – 17 gr/l. În pofida denumirii, cunoscătorii ar putea simți un pic de zahăr rezidual în post-gustul acestui vin spumant.

Sec (dry): 17 – 32 gr/l. Acest vin spumant prezintă un gust destul de clar al zahărului rezidual.

Demi-sec: 32 – 50 gr/l. Închipuiți-vă că adăugați în cana de ceai 2 lingurițe de zahăr.

Dulce: mai mult de 50 gr/l. Acest volum de zahăr este caracteristic vinurilor spumante pe baza varietății de struguri muscat.

Care ar fi un starter pack pentru un party cu spumante?

Eu nu sunt un purist la tema spumantelor și trebuie să înțelegem, de exemplu, combinat cu o felie de tort, Brut-ul nu se va manifesta prea bine și „va pișca de limbă” un neinițiat.

Eu aș recomanda un combo din 4 spumante consumate timp de 3-4 ore pentru o companie de 5-6 persoane.

Începem cu un Blanc de Noirs de la Cricova pe care îl putem folosi singur ca aperitiv sau combinat cu niște bruschete asortate cu avocado sau pește roșu, care vor contrasta bine cu gustul aproape mineral al spumantului.

Continuăm cu un Brut Alb de la Chateau Vartely pe care îl combinăm cu brânzeturi moi și niște semințe de dovleac sau nuci cashew nesărate. Aceasta este faza în care îl așteptăm pe prietenul cela care întârzie permanent și îl discutăm alene pe la spate.

Pentru faza când ne e foame cu adevărat, recomand o combinație mai neobișnuită o rață coaptă cu un sos din fructe de pădure și un Rosé Sauvage de la Cricova. Dacă nu vrei să te complici, poți lua și un pui la rotisor în sos de miere, dar senzațiile nu vor fi aceleași. Grăsimea păsării va fi „tăiată” de aciditatea fructată a vinului spumant și va lăsa o senzație ușoară de saț epicureic.

Iar pentru desert și cei mai rezistenți sau rezistente, niște macarons de ciocolată sau de coacăză cu o Lacrima Dulce de la Cricova, care va relaxa și îi va convinge pe oaspeți să plece la timpul potrivit.

Desigur, puteți folosi recomandările și separat și savura vinul spumant cât mai des, mai ales că încet, dar sigur vine primăvara!

http://www.tapster.md