Wine Blogs, Wine News

5 Elemente roșu 2016

5 Elemente — după cum sugerează denumirea — este un asamblaj din cinci tipuri de struguri, care variază an de an ca și proporție sau conținut. Rețeta este publicată onest pe etichetă, cu o precizie farmaceutică. În roada anului 2016, Cabernet Sauvignon a luat vioara principală (40%), acompaniat de Shiraz (19%), Malbec (19%), Rara Neagră (11) și Carmenere (11%). Strugurii au fost culeși de pe plantațiile proprii ale Cramei Equinox, situate în satul Olănești, lângă Purcari, vinul fiind maturat în baricuri de stejar timp de cel puțin 30 de luni. Autorul voinului, Constantin Stratan, este recunoscut pentru stilul său inconfundabil și arta de a împreuna excelent vinul cu stejarul. Rubiniu intens, cu un buchet bogat: fructe negre de pădure, coacăză neagră, prune afumate, ciocolată, condimente — nu ajung note să le tot înșiri pe portativ. Îmbuteliat în ediție limitată — 2 900 de sticle în 2016.