Wine Blogs

Apogeul din vale

Apogeu — așa cum sugerează denumirea — reprezintă gama de vârf a măiestriei viticultorilor și vinificatorilor de la Vinăria din Vale. Cupaj de Feteasca Neagră, Malbec și Rara Neagră, maturat șase luni în barrique franțuzesc, îmbuteliat într-o ediție limitată de 4 444 de sticle. Impresionează cu un roșu rubiniu intens, cu un buchet bogat de prune uscate, cireșe negre, după care urmează un val de condimente și ciocolată. Vinul trebuiește aerat înainte de consum, ca să-și deschidă în întregime buchetul. Gust echilibrat, rotund și persistent. A făcut furori și pe plan internațional — medalie de aur la Mundus Vini și Berliner Wein Trophy — două dintre cele mai stricte competiții de vin din lume.