Uncategorized

Nou: Roșu Împărat 2018

Micul vinificator Dan Prisăcaru, de la crama MinisTerrios, are astăzi cel puțin trei motive de bucurie. Aniversează ziua sa de naștere (și pe această cale îi transmitem mulți ani sănătoși!), s-a mutat cu vinăria în casă nouă, iar ieri a îmbuteliat noul său hit: Roșu Împărat 2018. Poză de la fața locului.

Casa noua e mai mare și mai spațioasă, și cred că degrabă va deveni un punct de atracție turistică pe Calea Basarabiei. Sunt două săli, cu baricuri și utilaje, plus un mic oficiu, unde au loc ultimele lucrări de amenajare. Am luat parte ieri la îmbutelierea noii ediții de Roșu Împărat — un vin de poveste, care s-a recomandat deja în două ipostaze, ambele dispărute pe rafturi cât ai zice pește. 2015 și 2017 nu mai sunt în vânzare, iar cei care le mai au prin beci, se pot considera oameni fericiți.

În noua înfățișare, vorbim de un asamblaj de Feteasca Neagră, Cabernet Sauvignon și Merlot, roada anului 2018, de pe propriile plantații din satul Haragîș, Cantemir. Îmbutelierea se face, tradițional, manual. 14% volume alcoolice și 12 luni de barrique. Vinul este excepțional! Un concentrat de fructe roșii (ah, cât de mult iubesc eu acest stil!), cu o atingere ușoară de condimente și ciocolată, un corp viguros și post gust memorabil.